Parodie

Ștrumbelul inițial s-a chemat ,,turumbelus”, denumirea vrând să pună în lumină împăratul roman sub egida căruia a fost descoperit acest dispozitiv.

Ștrumbelul (sau turumbelus) a fost modificat, și a fost inițial un mic flacon de argint dotat cu capac în care amantele din înalta societate romană își țineau parfumurile deoarece accesul la apă era mai dificil de realizat și înainte ca ,,lady” să fie invitată în salon, aceasta folosea ștrumbelul.

Obiceiul a fost preluat de Imperiul Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopol, de data aceasta șturumbelul fiind folosit mai ales de către feciori, obicei transmis și la grecii de astăzi și nu numai.

Datorită corăbiilor, obiceiul parfumatului a ajuns și în Anglia, unde, mai ales iarna, folosirea apei calde era mai greoaie așa încât miresele britanice de pe timpul lui Shakespeare foloseau ștrumbelul (the stushrumbeliss) cu câteva zile înainte de taina nunții împreună cu buchetul de flori pentru îndepărtarea mirosurilor neplacute care ar fi redus dorul soțului de a o mai lua de nevastă și dimensiunea darului pus pe masă (secolul XVI-XVII).

Foarte multe din victimele secolelor 15 -16 au căzut din rândurile pictorilor, sculptorilor, care de cele mai multe ori aveau obiceiul să se încrucișeze cu modelul de pe pânză transmis la mii de generații ulterioare cu excepția generației din dormitor, de care se lipeau bolile venerice ca muschii pe copac.

Tot englezii i-au schimbat numele din cel de ,,the stushrumleliss” în cel de parfum, lăsându-le astfel francezilor cireașa de pe tort, obicei păstrat și astăzi, ajuns și la noi de la nemți, mai ales în Banat și în restul Transilvaniei, când de bobotează sau de ziua cuiva se obișnuiește parfumarea invitaților, dar mai ales de bobotează când folosirea apei calde în evul mediu (de acolo provin toate obiceiurile) era foarte dificil de realizat torită condițiilor climaterice dar, mă rog, fiecare popor sau rasă a avut perioada lui de împuțiciune pe parcursul istoriei, de care nici nu vor să audă astăzi și o resping cu vehemență: ,,Cum? Noi nespălați?…”

În războiul de succesiune din America, peste 70% din victime au murit datorită mizeriei și a bolilor generate de aceasta, nicidecum ca eroi. Cel puțin ei recunosc acest lucru (Amercica…).

Dar să revenim la oile noastre.

Oare ,,revenirea la oi” nu e tot o întoarcere la mizerie, la dorul omului de a nu putea trăi fără ea? Cum poate să fie din punct de vedere igienic curat un cioban care trăiește mereu în mirosul de târlă, de blană nespălată și de balega oilor la un loc cu ele? De aceea se compară (umoristic vorbind) întotdeauna brânza de la ciobani cu cea de la călugări.

Totuși, spălatul e o chestie pe care o poți amâna o vreme, nu e la fel ca respirația, a bea apă sau am mâncat ceva. Pielea nu o să aibă niciodată necesitățile stomacului.
                                                             *
Atât cu șturumbelele. Ajunge.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *