O SĂ VEZI

O să vezi și tu.

Sigur o să vezi.

De la o hotărâre luată până la îndeplinirea ei va trece o vreme. Nu multă, dar va trece. Totuși mai multă decât în urmă cu douăzeci de ani. Va trece un timp suplimentar, neidentificabil la prima vedere, dar va trece.

Cu cât înaintezi mai mult în vârstă, cu atât toate funcțiile organismului se mișcă mai încet. E un fel de autopensionare anticipată. Nu, nu a ta, ci a fiecărei funcții în parte care te face să te miști, să gândești și să speri mai încet, tot mai încet.

Toate o lasă mai moale.

Poate că au în sinea lor, în interiorul lor, în înțelepciunea lor darul de a prelungi zilele în care să vezi soarele, poate că fiecare funcție a organismului tău are o memorie a sa proprie, un dar personal a gândi necontrolat de creierul tău care, brusc, îți impune o decizie de luat ca un ,,sine qua non”.

Filosofie?

Nu. Nu cred.

O autoconservare anticipată, o frică de ziua de mâine care poate aduce întâmplări neprevăzute, neluate în calcul, o autoizolare în propriul tău eu de frica de contaminări, de foame, de accidente, de microbi, de… O să vezi. Sigur o să vezi când îți va veni vremea.

Sigur o să vezi. O să vezi și tu.

Tot mai des te marchează cortegiile funerare unde în paltonul de scânduri se află vre-un cunoscut de-al tău, nu cu mult mai în vârstă, ba chiar uneori mai tânăr. Fără să vrei, vezi copia paltonului tău trecând pe drum pe lângă cel care se mișcă (Gorunul. L. Blaga).

O să vezi.

O să vezi căldura soarelui fără fierbințeală ca altădată, aerul fiind parcă mai rar, o să vezi cum încetul cu încetul nu mai aparții acestei lumi în mișcare, nu te mai adaptezi la viteza ei de circulație, încetul cu încetul o să rămâi de căruță ca tramvaiele pe șine.

O să devii un bolovan la o margine de drum care mai mult încurcă lumea, mai ales pe cei cunoscuți. Noua lume.

O să vezi.

Sigur o să vezi.

O să vezi și tu, bolovan fiind, cum te ocolesc toți cei care până mai ieri ți-erau cunoscuți și prieteni. 

Sigur o să vezi.