Cartea conține mai multe schițe umoristice inspirate din viața de zi cu zi pe care o trăim cu toții. Viața din școli, din familie, din facultăți, spitale, penitenciare, birouri de lucru, teatru de război, aproape toate locațiile unde viața umană poate exista sunt trecute în revistă.

Cartea pe care sunteți invitați să o răsfoiți se dorește a fi o critică foarte acidă a societății în care trăim, umorul conținut este un umor de fațadă, în spatele acestuia ascunzându-se punerea la zid a politicienilor noștri de la terminarea celui de-al doilea război mondial și până astăzi, a situației foarte critice a forței de muncă actuale nevoită să culeagă căpșuni, măsline sau alte fructe comestibile prin vestul Europei lăsând acasă copii, părinți și rude după care li se rupe inima urcându-se în autocar cu o destinație de cele mai multe ori necunoscută (Căpșunarii), aducerea în față a sărăciei naționale generată cu intenție și cu rea-credință de către comuniști (Vuvuzica), de vremea când stăteam la coadă trei ore să prindem o pungă de carne refuzată la export care de cele mai multe ori se termina cu trei-patru clienți în fața noastră și a doua zi urma să o luăm de la capăt cu o ora mai devreme la coadă să nu ne moară copiii de foame, de …… celui mai tâmpit sistem de organizare inventat de om (socialismul) care a redus la tăcere concurența dintre firme și oameni, de ,,făcăturile” internaționale guvernate de băncile și oamenii de afaceri din America (Capra și iezii)

Consider această carte ușor de citit, fără să aibă un ermetism profund. Prin faptul că se adresează tuturor segmentelor de populație cred că ea poate fi citită de oricine, de la elevii de clasa a cincea (V-VIII) până la parlamentari (Deșteaptă-te române, Mihai Viteazu, Icre de Manciuria, etc), asta dacă-i considerăm pe ,,aleșii poporului” cei mai deștepți dintre noi, vorba-ceea: ,,Dacă am putea schimba cu ceva lucrurile, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm” (Mark Twain).

Cartea de față este o fotografie a societății în care trăim și în care ne mișcăm, o repulsie directă a legilor care ne guvernează, a situațiilor din care suntem obligați să ieșim cu forțe proprii, cu sau fără pene pe noi, este fotografia unui ,,iad” (Accidentul) în care ne mișcăm cu toții, dând din coate care să iasă mai repede deasupra celuilalt (Scrisoarea I), să prinză un pic de soare, o biografie a unei societăți lamentabile, chinuindu-se să găsească, să afle începutul și mai ales sfârșitul acestei deficiențe (Ion Luca Caragiale).

Pilu este primul personaj al cărții, cel care fură valiza americanului, urmat îndeaproape de familie (tatăl, mama și sora lui de pe centură) apoi

Vuvuzica, fata care se încuscrește cu o companie de soldați, apoi Mihai Viteazu, alias maiorul Devian, cel care urcă treptele Unității Militare la rând călare pe un cal, l-aș cita aici și pe Ilie, personajul principal din Accidentul, n-aș elimina de aici președinția țării, a parlamentului și a altor foruri de decizie (Deșteaptă-te Române) în care ura asupra instituțiilor guvernate ajunge la un paroxism de excepție.

O mai întâlnim pe colega de școală a lui Nuți, urmează culegătorul de melci, apoi polițiștii cu canistra de benzină sau centura de siguranță, inginerul complexat îndeaproape cu Tibisor și filișor, mongoloidul din ,,Icre de Manciuria”, subsemnatul din ,,Sidi”, ,,Lecția de cultură”, ,,Pe arest”, ,,Bunul Samaritean”, ,Un mic faliment”, etc.

Locația acțiunilor?

Bănci, farmacii, magazine alimentare, autostrăzi, fosta industrie în ruină (Boschetarul), sertarele de la bloc, curtea interioară a unei firme comuniste falimentare (Ace cu gămălie), unități militare, autocarele pline de căpșunari, spitale, trenuri care transportă călători, etc, etc, etc.

Este o carte diferită față de tot ce se găsește în biblioteci sau librării pentru că pune față-n față cruda realitate a zilelor noastre cu imagini zglobii recoltate din mintea acelor personaje care se află cu două picioare în groapă și care tot mai speră, tot mai gândesc pe mâine la un acoperiș deasupra capului, chiar dacă mai au doar două-trei guri de oxigen până cad sub acoperișul final de lângă biserică.

E o carte râsu – plânsu (Adrian Mihalache), un manual ce sintetizează isteria socială de lângă noi din care ne dăm seama că facem parte până la urmă.

Lectură plăcută!

Constantin Lupescu